“Oglindă oglinjoară cine este o ființă unică și specială?”
Încă de la începutul primilor pași pe drumul vieții începem să ne construim “chipul”, adică imaginea de sine, în oglinda imaginară a universului nostru mental. Pașim cu îndrăzneală, inocență și multă curiozitate într-o lume ce se deschide înaintea ochilor noștri, o lume a oamenilor mari, plină, în mare parte, de așteptări, judecată, limitare, constrângeri și multă frică. Pas cu pas, ne începem călătoria în cadrul familiei, un spațiu extrem de important, menit să ne ofere, pe lângă satisfacerea nevoilor de supraviețuire, și sigurantă, protecție, afecțiune, iubire, sprijin, acceptare, încredere și echilibru. Este spațiul în care, în funcție de modul în care toate aceste nevoi ne sunt satisfăcute, precum și modul în care sunt gestionate conflictele cu adulții, începem să ne construim “chipul” și să îi dăm formă. Astfel, într-un mediu perceput ca fiind protector și sigur, în care cei apropiați noua ne cer, într-un mod ferm, dar iubitor, plin de încredere, ghidare, sprijin și încurajare, să respectăm reguli și standarde realiste și necesare,” chipul” nostru se reflectă în oglinda mentala într-un mod realist și apreciativ. Altfel spus, ne putem vedea cu adevărat pe noi, nici mai buni, nici mai răi decât cei asemenea nouă, ființe umane cu o valoare interioară infinită și necondiționată de factori externi, precum bani, aspect fizic, realizări sau competență. Ne privim “chipul” cu acceptare, apreciere și recunostință, ghidați de credințe sănătoase și conștienți atât de calitățile, abilitățile și competența propriei persoane, dar și de defectele și ignoranța ce ne caracterizează, pe care le primim cu deschidere către învățare și îmbunătățire.
Însă, dacă mediul în care ne naștem, creștem și ne dezvoltăm este unul autoritar, dominat de critică, judecată, control, posesivitate, condiționare, ajungem să ne construim “chipul” într-un mod distorsionat și nerealist. Devenim prizonierii FRICII ce ne face să fim dependenți de ceilalți pentru protecție, supraviețuire precum și validarea propriei identități. Ne construim “chipul” din credințe ce ne limitează și ne determină să pendulăm între rușine și orgoliu. În funcție de contexul în care ne aflăm și de tiparul gândurilor noastre, suntem ghidați fie de o părere critică și disprețuitoare față de propria persoană și o umilință excesivă, izvorâte din credințe precum “ nu sunt suficient de …”, “ nu merit”, “nu valorez”, fie de o părere exagerată și nerealist de bună despre sine, însoțită de un sentiment de superioritate, ce ne face să ne exprimăm cu arogantă, îngâmfare și dispreț fată de ceilalți, având credința că suntem mai valoroși și mai importanti decât ei. Însă atât orgoliul cât și rușinea se alimentează din aceleași surse profunde de teamă și nesiguranță, provenite dintr-o nevoie de iubire nesatisfăcută. Căutând să ne protejăm “chipul” vulnerabil, purtăm maști pentru a ne ascunde, cultivăm atitudini ostile, pline de furie și neîncredere față de ceilalți, alegem să trăim în singurătate sau ne cufundăm în dependențe.
Pe drumul vieții, timpul ne poartă prin tot felul de experiențe, frumoase sau mai puțin frumoase, care inevitabil ne întăresc credințe vechi sau ne aduc altele noi, credințe ce contribuie ca material la modelarea “chipului mental”. Dacă în oglinda imaginară a universului nostru interior se reflectă o imagine distorsionată, formată din credințe nesănătoase și autosabotoare, pașii noștri se îndreptă către experiențe negative asemănătoare, ce au ca efect cimentarea și mai mult a “chipului” deja construit.
Este greu să dărâmi o construcție făcută în ani și cu multe experiențe negative, însă nu este imposibil…
Ce ar fi dacă…
…într-o zi ai înceta să mai privești în afară, căutând cu disperare validarea din partea celorlalți, și ai privi cu atenție în interiorul tău?
Ce ar fi dacă…
…într-o zi ți-ai înlătura din minte pentru o clipă “chipul” distorsionat și ai reflecta la acel “chip” al tău, bine ascuns, ce prinde viață doar atunci când nu ți-e frică?
Ce ar fi dacă…
…într-o zi ai alege să-ți aduci în spațiul conștient acele experiențe frumoase care contrazic acele experiențe urâte?
Ce ar fi dacă…
…într-o zi ți-ai pune sub lupa conștientizării toate acele credințe și tipare de gândire ce te țin captiv?
Ce ar fi dacă…
…într-o zi ai înțelege că iubirea celor apropiați este o sursă imperfectă de iubire pentru tine, ce reflectă mai degrabă o proiecție a propriului lor “chip” și că singura sursă de iubire pe care te poți baza… pentru tine…EȘTI CHIAR TU?
Ce ar fi dacă… într-o zi ai înceta să te mai cauți în ceilalți și ai începe să te iubești cu adevărat pe tine încât să ai curajul să pleci în căutarea celei mai bune versiuni ale tale…
“Singurul fel de a descoperi limitele posibilului este să mergi dincolo de el, în imposibil.” Arthur C. Clark