…“ Mi se pare că nu m-am plimbat niciodată”, asta mi-a spus mama, cu regret, într-un moment în care se uita, tristă, pe geam. Eram în 2018, când viața ne-a fost dată peste cap de boala ei, cancer pulmonar în fază terminală. A urmat apoi un an plin de provocări, un an în care boala a acționat încet dar sigur, degradându-i starea fizică și provocându-i foarte multă durere. Însă i-a mai oferit ceva, și anume timpul de a privi, cu luciditate, înapoi, la drumul deja parcurs al vieții ei.
…Și nu se plimbase, cu adevărat, niciodată, pentru că în mare parte viața ei a fost mai mult despre alții și mai puțin despre ea.
…Nu aș fi vrut să scriu despre mama, dar ea mi-a oferit în ultimul ei an de viață o lecție dureroasă și extrem de revelatoare. Am aflat că atunci când nu reușești să parcurgi drumul către tine însuțicu adevărat, rămâi captiv în propria “cutie”.
“Viața în cutie” este o metaforă, un alt fel de-a spune că mulți dintre noi ajungem să ne trăim viața într-un univers îngust, printre valori, credințe, percepții preluate sau impuse din mediul în care ne naștem și trăim. Nu toți avem norocul să avem alături oameni care să ne ofere un mediu sănătos și echilibrat, în care să învățăm să ne descoperim pe noi, să învățăm să ne descoperim și să ne folosim resursele interioare pentru a explora cât mai complet și sănătos experiența vieții, cu tot ce are ea de oferit.
Atunci când nu știi cine ești și care îți e potențialul, și nici nu faci nimic în sensul ăsta, cu timpul, pereții cutiei devin groși și greu de doborât. Iar tu rămâi captiv într-un spațiu îngust care te alimentează cu durere, tristețe și frustrare. Poate încerci de multe ori să faci să nu mai doară, însă, inconștient, parcurgi același drum, care în loc să te elibereze, te înrobește și mai mult.
Și apoi vine un moment final, în care te uiți cu regret înapoi, la cine ai fi putut să fii, la ce ai fi putut să faci, dar n-ai avut curaj să lupți, nu ai știut, ți-a fost prea frică, sau n-ai crezut suficient că dincolo de pereții “cutiei” în care ți-ai depozitat identitatea, există un univers mai larg, cu mult mai mai multe opțiuni.
… Și da, să te eliberezi din propria cutie e posibil, iar această călătorie spre un alt univers mental începe cu o intenție conștientă, este alimentată de o voință conștientă și susținută, cuprinde mulți pași sau acțiuni concrete, conștiente, dar și durere, pe care dacă o acceptăm și o îmbrățișăm împreuna cu ceilalți pași spre schimbare, vom putea să ne apropiem mai mult de acea viață dorită, care ne definește.
“ Nu există decât un succes- să fii în stare să-ți petreci viața așa cum crezi de cuviință” (Christopher Morly)
Inițial m-am gândit să fac o sinteză a informațiilor din multe cărti de coaching pe care le-am citit, însă mai apoi au început să îmi vină în minte momente din călătoria mea …și m-am gândit că poate ar fi mai bine să scriu despre experiența mea personală.
Povestea a început în 2017, într-o perioadă nu tocmai roz din viața mea. Mă simțeam confuză și blocată într-o rutină apăsătoare, care îmi cauza frecvente stări de tristețe și apatie. Simțeam că viața mea își pierduse sensul pe care i-l dădusem până atunci, că nu mă mai idenficam cu mine, cea care se ghida la întâmplare, după puncte de reper imprevizibile, trasate de ceilalți. Căutam cu ardoare o schimbare, nu mai doream să fiu acel călător, care se bucură de călătoria vieții lui după un program prestabilit de “agenția organizatoare”. Trecusem recent prin câteva experiențe care îmi oferiseră o schimbare de perspectivă și mă făcuseră să conștientizez cât de important este să pornești în călătorie pe cont propriu, să fii propriul tău ghid și să îți construiești itinerariul după reperele tale interioare.
Și atunci m-am întrebat cine sunt cei care se bucură cu adevărat de propria călătorie, cei pe-al căror chip se poate citi împlinirea. Privind în jur, mi-am dat seama că răspunsul la această întrebare se refera la cei care își construiesc existența în jurul pasiunilor lor. Așa că, pentru prima dată, m-am uitat atent la pasiunile mele, pentru a vedea care dintre ele mă definește cel mai mult, căreia îi ofer cu drag cel mai mult din energia și timpul meu, iar răspunsul a venit ușor…psihologia… pasiunea mea de-o viață, pe care până atunci mi-o exprimam doar prin lectură și conversații constructive cu cei apropiați.
Deși îmi trasasem aceste noi repere, încă nu știam cum aș fi putut să ii dau formă, întrucât a mă întoarce la facultate nu mi se părea o idee prea bună, din lipsă de timp. Așa că m-am gândit, că răspuns la nevoia mea de schimbare, să încep cu mine, să modific tiparul obișnuit de a face schimbări exterioare și să îmi concentrez eforturile în interiorul meu. Din dorința mea de a mă cunoaște și înțelege mai bine, am început să merg la tot felul de workshop-uri de dezvoltare personală, și așa am ajuns să particip la un workshop de introducere în coaching, un domeniu total nou, de care nu mai auzisem până atunci.
Îmi amintesc că, acolo, timp de 3 ore, mi-am construit viața din carduri cu imagini, care aveau rolul de a stimula imaginația pentru a aduce mai multă conștientizare și noi perspective. Am făcut o călătorie interesantă, pornind de la o stare prezentă și pășind încet și cu grijă către o stare dorită. Pe traseul parcurs au existat și momente de blocaj și confuzie, însă eram rugați să extragem din cardurile cu întrebari și cuvinte, care aveau tocmai acest rol, de a debloca uși interioare și a ne conduce cât mai aproape de noi înșine.
Acesta a fost primul pas într-o călătorie care continuă și astăzi, când scriu aceste rânduri. A fost o experiență scurtă dar suficientă ca să mă facă să înteleg cum aș putea da formă pasiunii mele, și ca urmare am decis, în anul următor, să mă înscriu la un curs de certificare ca și coach. A urmat o nouă experiență, extrem de revelatoare, care m-a supus la noi provocări, forțându-mă să mă privesc atent în oglindă și să cotrobăi prin universul meu mental, printre valori, emoții, percepții și credințe de-o viață.
Privind înapoi, aș putea spune că cele două experiențe de coaching au reprezentat doar cațiva pași într-o călătorie pe două nivele, fizic și lăuntric. Am pătruns atât într-un domeniu nou și frumos dar și în universul meu mental, doborând ziduri, care îmi blocau pașii către resurse interioare ascunse.
După obținerea certificării, a urmat o nouă etapă, în care m-am cufundat avid într-un proces de învățare, atât teoretică cât și practică, care mi-a adus noi conștientizări și a început să îmi șlefuiască abilitățile necesare practicării acestei profesii.
Însă această poveste nu este doar despre mine, este și despre ceilalți, cei care au decis să îi însoțesc în călătoria lor spre schimbare și creștere personală. Cu ajutorul lor am înțeles mai bine tainele acestui domeniu frumos.
Din experiență personală cât și din experiența mea cu ceilalți, am observat că atunci când distanța dintre realitate și visuri începe să doară, descoperim curajul pentru a căuta schimbarea. Și da, coaching-ul se refera la schimbare, mai mult, el este o călătorie ghidată, care pornește de la realitatea prezentă și se îndreaptă către o realitate dorită, visată. Ca și coach, pentru a fi un bun însoțitor de drum, este necesar să construiești, de la început, o relație bazată pe încredere, confidențialitate și deschidere,pentru ca cel pe care îl însoțești să se simtă în siguranță, pentru a-și putea explora gândurile, emoțiile, credințele și îndoielile. Ca în orice călătorie, înainte de-a porni la drum, este necesară stabilirea cu precizie și în detaliu a destinației, locul în care tovarășul tău își dorește să ajungă și care trebuie să fie cât mai aproape de valorile și nevoile lui, iar tu ca și coach trebuie să-i fii alături și să îl ghidezi în acest proces. Urmează apoi drumul ales, iar dacă destinația este prea departe, acesta poate fi împarțit în mici popasuri. Odată porniți la drum, tu, coach-ul, nu trebuie să uiți că tovarășul tău este cel responsabil de călătorie, întrucât el are harta cunoștințelor și experiențelor sale, precum și resursele interioare necesare. Tu ești doar un simplu însoțitor, însărcinat să-i fii alături și să pătrunzi în universul lui mental ascultându-l activ, tăcut, onest și lipsit de judecată. Singurul instrument de care te poți folosi, în acest demers, sunt întrebările revelatoare, care puse în momente cheie, îți pot ajuta tovarășul de drum să își privească propriul univers și din alt unghi, decât cel obișnuit, pentru a putea vedea ce îi limitează potențialul de creștere și dezvoltare.
Este un drum greu care necesită multă voință și disciplină însă odată ajunși la destinație, ne putem bucura de un sentiment de libertate. Pe de o parte, te simți eliberat de tipare de gândire și comportament care te țineau prizonier într-o realitate dureroasă, departe de visurile tale, iar pe de altă parte, te simți liber să faci alegeri conștiente, mult mai aproape de cine ești tu cu adevărat.
“Nu poți învăța omul nimic. Poți doar să-l ajuți să descopere singur” (Galileo Galilei)
