Ție ce-ți place la tine?

”Ție ce-ți place la tine?” o întrebare aparent simplă, dar care, pentru unii dintre noi, poate chiar o majoritate, răspunsul necesită timp de gândire. Am auzit această întrebare zilele trecute, într-un episod din miniseria ”Principiile plăcerii”, difuzat pe Netflix, iar mintea mea a pornit, instantaneu, într-un exercițiu interogativ de imaginație…

Ce ar fi dacă mi-aș propune, în fiecare seară, în timpul micilor rutine de culcare, să caut să-mi răspund la această întrebare?

Cât de mult ar influența modul în care mă percep pe mine?

S-ar schimba oare, imaginea pe care o văd în oglindă?

…Și trebuie să recunosc că doar jucându-mă așa cu semnele de întrebare, parcă simțeam o vagă diferență…

Așa că m-am apucat, cu multă seriozitate, să aplic exercițiul…Însă, ce am observat, a fost că vocea mea interioară, un autocritic puternic, folosit de ani de zile, adăuga după fiecare aspect pozitiv :” da, dar dacă ar fi fost sau aș fi avut în plus sau în minus din calitatea x ar fi fost mult mai bine”, ca și cum încerca să corecteze, într-o notă negativă, ceea ce identificam pozitiv. De asemenea, un alt aspect pe care l-am observat, a fost că mă traversa un sentiment de neîncredere, ca și cum nu credeam cu toată convingerea în acele calități ale mele.

Probabil îți sună cunoscut, pentru că nu cred că este doar experiența mea.

 Iar această experiență mi-a confirmat, încă o dată, că modul în care ne percepem pe noi, adică imaginea noastră de sine, reprezintă o structură de credințe extrem de puternică. Ori de câte ori ne uităm în oglindă și ne identificăm defectele, nu facem altceva decât să întârim și mai mult latura negativă a acestei structuri. Și nu e doar faptul că ne identificăm defectele, dar le și credem cu multă convingere.

Nimic nou până aici, pentru că, e suficient să ne punem întrebarea ca să ne putem observa rezistența.

Următoarea întrebare este:  De ce, dacă cunoaștem, mulți dintre noi, atât de mult despre imaginea de sine, încă ne luptăm cu o imagine de sine atât de fragilă?

Pentru a răspunde la această întrebare, voi pune accentul pe două aspecte:

• Nu am făcut din corectarea imaginii de sine un obiectiv în sine, formulat clar, precis și realist, pentru că de cele mai multe ori ne propunem îmbunătățirea ei într-un context în care obiectivul pe care dorim să îl obținem este altul. De exemplu, dacă suntem într-o relație și simțim o nesiguranță dureroasă, atunci apare, printre altele și nevoia îmbunătățirii imaginii de sine, însă, odată trecută furtuna, dispare și motivația.
• Tratăm superficial acest demers de corectare a imaginii de sine, nu ne setăm corect sursa motivației și ne pierdem repede răbdarea, fără să fim conștienți de cât de puternică este această latură negativă a modului în care ne percepem pe noi, pe care o întârim permanent și cu ușurință, prin obiceiul de a pune accentul preponderent pe ceea ce nu ne place la propria persoană. Acest demers de corectare nu este unul facil și implică un efort susținut pe termen lung, altfel spus: ”Apa învinge piatra, dar nu prin forță, ci prin perseverență.” (Confucius).

Așa că ”Ție ce-ți place la tine?”, un exercițiu simplu, banal dar care poate face o diferență semnificativă în demersul de corectare a imaginii de sine, dacă este aplicat cu toată seriozitatea și pe termen lung, fără a ne lăsa descurajați de faptul că nu simțim convingere de la început.