Față în față cu propria frică

Acum 7 luni m-am înscris la un curs de dezvoltare personală prin teatru, scopul fiind acela de a mă vindeca pe deplin de propria frică…teoretic frica de a vorbi în public… practic însă, de mai multe frici ce se ascund acolo.

 Această emoție primară, frica, pe care cu toții o cunoaștem atât de bine, mi-a fost însoțitor de drum și tovarăș de nădejde de când mă știu. Nu știu când mi s-a alăturat cu atâta forță, probabil prin adolescență, perioadă în care validarea, respectul și confirmarea din partea celorlalți sunt esențiale  pentru a ne construi o imagine de sine sănătoasă. Ce știu însă este faptul că, pe tot traseul spre viața adultă, a devenit din ce în ce mai puternică, parcă ca un bulgăre de zăpadă în cădere, care devine din ce în ce mai mare, pe măsură ce se rostogolește. Dacă privesc puțin înapoi, adevărul e că n-am pornit cu dreptul spre viața adultă, încă din adolescență viața mi-a servit multe experiențe în care m-am simțit respinsă. Fiecare gest de respingere, fiecare jignire sau judecată, precum și fiecare eșec, m-au făcut să mă văd mică, să mă îndoiesc de mine, de abilitățile mele și chiar să nu îmi placă ceea ce văd în oglindă. Toate acestea mi-au hrănit frica, care s-a văzut responsabilă să preia controlul și să mă protejeze de oameni. Multă vreme am fugit de oameni, nu mă simțeam confortabil în grupuri noi, nu știam ce să vorbesc cu ei, îmi era teamă să-i privesc în ochi și avem senzația că mă evaluează negativ…pentru că atunci când noi credem despre noi lucruri negative, credem că și ceilalți le văd, și ne comportăm în consecință. 

Însă boala și pierderea unei persoane dragi au fost o experiență care m-a făcut să simt din toți porii că ceea ce nu trăim la timp, s-ar putea să nu mai trăim niciodată, și că acolo ascunși în spatele fricilor noastre, ne refuzăm viața.

Experiența teatrului m-a provocat enorm pentru că a trebuit să mă lupt cu frica de a mă expune în fața celorlalți, cu frica de a nu greși, de eșec, de evaluarea negativă a celorlalți…și m-a făcut conștientă de cât de  puternică este nevoia mea de a controla ziua de mâine. Fiecare provocare măruntă a însemnat un pas înainte către mine, către cea care sunt cu adevărat.

 Însă provocarea majoră a fost expunerea în fața unui public de 60-70 de oameni, într-o sală de teatru…și nu o dată, ci de mai multe ori 😊. Acolo, în spatele cortinei, am simțit de fiecare dată cum frica îmi traversează corpul și îmi șoptește în ureche ”vezi c-ai uitat replica!” /  ”ce faci dacă uiți sau se încurcă celălalt?”/ ”te vei face de râs!”/ ”știi că te blochezi și nu ești în stare să improvizezi!”. Îmi venea să fug, numai gândul de a fi în fața atâtor oameni îmi crea un disconfort enorm.  Dar nu aveam cum să fug, și-a trebuit să ies pe scenă, iar primii pași în lumina decorului au fost copleșitori.

La prima reprezentație ne-am încurcat, iar eu am simțit că îmi paralizează corpul, mi se oprește mintea, și-mi cade tot decorul ală în cap, norocul meu a fost colegul meu care a rămas prezent și a improvizat. Oamenii nu s-au prins, însă pe mine, acel mic detaliu m-a torturat câteva zile bune. Oricât mă straduiam să văd partea plină, mintea mea se întorcea la acel detaliu, dându-mi senzația eșecului. Atunci când credem despre noi lucruri negative, oricare ar fi ele, suntem într-o permanentă ”vânătoare” de dovezi exterioare care le infirmă, însă, dacă printre acele n dovezi pozitive, se strecoară una negativă, oricât de mică ar fi, ea capătă o forță uimitoare, și e singura care contează pentru minte noastră.

Următoarele reprezentații au fost diferite, frica s-a întors, am simțit-o, dar nu am mai crezut-o cu atâta convingere, avem deja dovada a ceea ce pot face.

Ce vreau să transmit este că, expunerea repetată și conștientă în situațiile care ne provoacă frică, este singura soluție pentru a ne învinge frica și a căpăta mai mult control asupra vieții noastre, este singura soluție care ne poate convinge că tot ceea ce credem negativ despre noi înșine, este de fapt o mare minciună. Procesul nu este ușor, are nevoie de o ghidare corectă împreună cu răbdare, curaj și perseverență, însă recompensa reușitei aduce o bucurie imensă și o senzație de eliberare.

” Fă ceea ce ți-e teamă să faci și continuă să-l faci…acesta este cel mai rapid și mai sigur mod descoperit vreodată pentru a învinge frica.”

                                                                                                    Dale Carnagie 

Bine te-am găsit cititorule!