”Într-o seară, un bătrân indian Cherokee i-a povestit nepotului său despre o luptă care se dă în interiorul oamenilor din vremuri străvechi. Așezându-se lângă copil, bătrânul i-a spus:
Fiule…este ca și cum în mine ar trăi doi lupi imenși: unul alb și unul negru. Lupul alb este bun, blând și inofensiv. El trăiește în armonie cu tot ceea ce se găsește în jurul lui și nu se simte atacat atunci când nimeni nu a avut această intenție. Lupul bun- stabil și puternic datorită faptului că înțelege cine este și de ce este capabil- luptă doar dacă e corect să o facă și când trebuie, pentru a se proteja pe el sau pentru a-și apăra familia. Are grijă de toți ceilalți lupi din haita sa și nu se comportă niciodată altfel decât este.
Dar în interiorul meu trăiește și un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este agitat, mânios, nemulțumit, invidios și temător. Până și cel mai neînsemnat lucru îl face să izbucnească într-o criză de furie. Se luptă cu toată lumea, tot timpul, fără nici un motiv. Nu poate gândi limpede, pentru că lăcomia de a avea mai mult, mânia și ura sa îl copleșesc. Dar este o mânie inutilă, fiule, deoarece această mânie nu va schimba nimic. El caută ceartă oriunde merge și de aceea o găsește cu mare ușurință. Nu are încredere în nimeni și nu are prieteni adevărați.
Uneori îmi e greu să trăiesc cu cei doi lupi în mine, fiindcă ambii se luptă cu înverșunare, pentru a pune stăpânire pe spiritul meu.
Copilul, privind focul din fața lor, s-a gândit preț de un minut iar apoi, întorcându-se către bunic, l-a întrebat: Care dintre cei doi lupi va învinge, bunicule?
Cu un zâmbet cunoscător și o voce fermă, puternică, bătrânul îi spune: Amândoi înving, fiule.”
Nu întâmplător am ales acest fragment… l-am ales pentru că el prezintă un adevăr pe care, probabil, mulți l-am conștientizat…și anume că universul nostru interior este dominat de două forțe adânc înrădăcinate în ADN-ul speciei umane… două forțe, prezentate metaforic sub forma celor doi lupi, ce se luptă permanent, pentru a ne controla mintea și-a ne direcționa pașii.
”Lupul alb- blând și bun, dar și stabil și puternic, ce trăiește în armonie cu tot ce îl înconjoară” însumează tot ce este bun în fiecare dintre noi. El ne împinge să ne deschidem inimile către ceilalți cu iubire, sinceritate, înțelegere, compasiune, acceptare, toleranță, curaj și empatie, ne împinge să luptăm pentru a aduce armonia și bucuria în lumea noastră. Ne deschide ochii pentru a vedea cine suntem, cât de mult valorăm, ce ne dorim și ce e important pentru noi.
”Lupul negru- agitat, mânios, nemulțumit, invidios și temător” este acea latură întunecată din noi, acel ”diavol” ce ne împinge la rele, iar noi, rușinați și vinovați, căutăm să o ascundem în spatele unor măști mărunt țesute, proiectând vinovăția către ceilalți, pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim să fim, dar mai ales să ne simțim ”oameni buni”. El adăpostește în interiorul său lăcomia, gelozia, invidia, minciuna, ura, furia, mândria, și se hrănește, într-un mod necontrolat, cu Frica, care ne șoptește în permanență la ureche că ”nu avem suficient”, ”că nu merităm iubirea, respectul și aprecierea”, ”că suntem mai prejos decât ceilalți, mai puțin frumoși, mai puțin deștepți sau importanți”. Iar noi, îndurerați și rușinați de cele auzite, ne luptăm disperați să demonstrăm contrariul. Apelăm la cele mai josnice comportamente și la cele mai distrugătoare gânduri, transformându-i pe ceilalți în personaje negative, ce nu merită ce au sau ce sunt. Ne umflăm în pene doar ca să privim lumea de sus, chinuiți de nevoia de a ne îndepărta de rănile ascunse în interiorul măștilor noastre, care dor și ne fac să ne simțim mici și neînsemnați. Și pas cu pas, fără ca măcar să ne dăm seama, încetăm să mai hrănim ”lupul alb”, iar bucuria și strălucirea din ochii lui se sting.
Ascultă …poate te gândești că ”lupul negru” trebuie îndepărtat cu orice preț, că provine dintr-o eroare a naturii și că el e responsabil de toate relele pe acest pământ…dar adevărul e că el face parte din întregul ființei noastre, proiectat de această imensă inteligență universală să ne protejeze și să se asigure că supraviețuim pentru a ne atinge scopul vieții. Rolul său este să ne ajute să acumulăm suficient în vremuri grele și să fim chibzuiți, să trasăm limite necesare între noi și ceilalți, să răspundem atunci când suntem mințiți, înșelați sau păcăliți cu intenție, pentru a-i face și pe ceilalți conștienți de răul provocat, să ne protejăm pe noi și pe cei dragi nouă în fața oricărui pericol, să ne motiveze să ne depășim limitele…sau pur și simplu să ne ajute să conștientizăm și să cerem ajutorul atunci când nu suntem bine, când gelozia, invidia sau furia trec de acea limită sănătoasă și pun stăpânire pe sufletul nostru, dărâmând tot ce am construit până atunci. Fără el, veșnic de pază, ”lupul alb” nu ar putea să ne conducă către noi înșine, către resursele nostre creative care ne inspiră și dau sens vieților noastre, iar sufletul nostru ar înceta să crească și să evolueze, rămânând captiv în limitare.
Însă pentru asta ar trebui să încetăm să-l mai hrănim cu frică…o frică bolnăviciosă care îl sălbăticește și-l face să umble bezmetic prin pădurea distorsionată a minții noastre. De asemeni, să încetăm să-l negăm, să îl ascundem sau să-l reprimăm, pentru că el face parte din noi. Conștientizarea și acceptarea lui înseamnă să-l domesticim și să avem controlul, ca astfel când suntem traversați poate de fiorul geloziei sau al invidiei, să le înțelegem mesajul pentru a alege cele mai potrivite și sănătoase comportamente care să corespundă cu adevăratele noastre valori, nevoi și dorințe.
De exemplu …GELOZIA…se hrănește cu frica de a pierde, în beneficiul altcuiva, ceea ce credem că ne aparține. Într-o abordare sănătoasă, ea ne transmite că ceea ce avem, avea nevoie de mai multă grijă și atenție din partea noastră, și că avem răni sufletești nevindecate ce ne erodează echilibrul și armonia. Însă dacă suntem departe de a deține controlul, ”lupul negru” umblă neliniștit prin sălbăticie, caută vină și răzbunare, își imaginează cele mai negre scenarii și apelează la cele mai nesănătoase comportamente, care ajung să-i erodeze stima de sine și să-l îndepărteze de ceea ce, cu atâta ardoare, își dorea să nu piardă.
Așa că te invit să te privești cu atenție și să înțelegi că ceea ce vezi e un ÎNTREG, format din ”lumină” și ”întuneric”, care într-o combinație precisă îl formează pe ”EU”…un ”EU” ce are nevoie de iubirea, acceptarea, compasiunea, înțelegerea și implicarea ta. Dacă nu te lupți să îți vindeci rănile și fricile atașate lor, cei doi ”lupi ai tăi interiori” nu vor ieși niciodată învingători cu adevărat.
” Gândul întunecat, rușinea, invidia…
Întâmpină-le râzând la ușă și invită-le să intre…
Fii recunoscător pentru toate aparițiile,
Căci fiecare a fost trimisă…
Ca o călăuză din lumea de dincolo.”
(Rumi)