E început de an și, dintr-o obișnuință firească, fiecare dintre noi, am pășit în această nouă perioadă de 365 de zile, plini de speranță și cu o listă lungă de dorințe. E ceva normal zilele acestea să-ți auzi colega că ”anul acesta vrea să slăbească” sau fratele că ”vrea să schimbe jobul”, sau prietena că ”vrea să învețe, în sfârșit, să se iubească pe sine”, și chiar pe tine te auzi spunând cu convingere că vrei ”să călătorești mai mult”, ”să citești mai mult”, ”să faci mai multă mișcare”, ”să te culci mai devreme„ sau „să mănânci mai puțin zahăr”. Însă cu toții știm, din experiență, că multe dintre aceste dorințe nu ne sunt străine, ci le tot transferăm de la un an la altul, sperând că noul an va fi, în sfârșit, anul schimbării. Și începem hotărâți, încă sub vraja începutului de an, ca mai apoi să alunecăm din nou, pas cu pas, în confortul comodității noastre, reluându-ne vechile obiceiuri.
Și ca și cum nu e suficient, unele dorințe rămân acolo și ne însoțesc tot anul, ”înțepându-ne parcă în coastă”, însoțite de un mare ”trebuie”, care pune presiune, iar noi când ”obosiți”, când ” fără chef”, când ”stresați”, îl tot mutăm când ”de luni”, când ”de luna viitoare”.
Știu … ne simțim frustrați, triști, dezamăgiți, și cu fiecare încercare însoțită de eșec ne convingem și mai mult de falsa neputință.
Însă ce nu funcționează?…Ce nu facem bine?
Și-acum te invit să te întorci în timp și să cauți în propria ta experiență de viață, toate acele dorințe transformate în realitate, pentru că vreau să-ți amintesc faptul că ne mobilizăm doar atunci când în spatele dorințelor noastre stă o nevoie reală, asociată unei valori personale și care ne transmite permanent, prin vocea motivației, că nu suportă amânare. Știința spune ceva ce nu e greu de observat, și anume că suntem expresia nevoilor noastre, adică tot ce facem …facem pentru că avem nevoie. Cu alte cuvinte, este extrem de important, atunci când ne așternem dorințele pe foaie, să ne definim clar ce vrem să obținem, pentru că eroarea vine din faptul că multe dintre dorințele noastre:
- sunt parcă învăluite în mister, nu știm clar ce ne dorim, de ce anume avem nevoie sau unde vrem să ajungem, simțim doar că ceva lipsește în viețile noastre și umblăm confuzi printre visuri și dorințe ca să ne umplem golul, dându-ne iluzia că facem ceva pentru noi.
- sunt despre lucruri de care nu avem nevoie pentru că ele vorbesc despre nevoi împrumutate sau impuse de ”trend”, ”modă” sau ceilalți, iar noi, din nevoia de-a fi importanți sau acceptați, ni le însușim.
- nu au atașate nevoi asociate cu propriile noastre valori prezente, și atunci nevoi mult mai importante pentru noi vin și ne opresc din așa zisele proiecte ale noastre.
Însă nu este important doar ”de ce facem ceea ce facem”, ci și ”cum facem”, pentru că atunci când ne este clar ce vrem să obținem sau unde vrem să ajungem, avem nevoie de o strategie, o cale care să ne conducă acolo. Însă mulți dintre noi ne blocăm pe o singură variantă și susținem cu încăpățânare că este singura opțiune, sau, ca să simplific, poate ar fi mai bine să întreb ” tu de câte ori ai ținut o dietă?”. Sau și mai rău, confundăm strategia cu beneficul real, adică cu nevoia.
Am vorbit despre nevoie, despre strategie și aș vrea să mai adaug acțiunea. Toate aceste trei ingrediente sunt extrem de importante in procesul schimbării, iar lista noastră de dorințe este despre nevoia de schimbare.
Și acum te invit să îți reevaluezi lista de dorințe și să încerci să îți răspunzi la fiecare în parte ce îți dorești să obții, care sunt beneficiile pe care le vei avea atunci când acel lucru va deveni realitate… poate mai multă siguranță, libertate, liniște, sănătate, creștere, relaxare, aventură, conectare, etc?
Dacă ai trecut pe foaie dorințe precum ” vreau să fac mai mult sport”, ” vreau să mănânc mai puțin zahăr” sau ”să mă culc mai devreme”, atunci ți-ai definit câteva strategii pentru a beneficia de mai multă sănătate, liniște sau echilibru. De exemplu eu mi-am propus pentru următoarea perioadă să citesc și să scriu mai mult, doua strategii pentru a-mi trăi și respecta nevoile de creștere și dezvoltare.
Dacă îți este clar beneficiul din spate și ți-ai ales și strategia, atunci pasul următor este să o transformăm într-un obiectiv cât mai detaliat posibil și formulat în termeni pozitivi, punând accentul pe ceea ce vrem să se întâmple și nu pe ceea ce nu vrem, pentru care este necesar să ne evaluăm resursele fizice și mentale de care dispunem pentru a-l transforma în realitate, precum și implicațiile atât pentru noi cât și pentru cei din jur.
Ultimul pas este să ne schițăm un plan de acțiune și să acționăm, dacă mai adăugăm și responsabilitate, răbdare, perseverență și multă muncă atunci rețeta e completă pentru a face din acest an un an mai bun.
”A învinge începe cu a porni!„
( Anonim)
